Învățăturile mamei mele 

Îmi cumpărase, în sfârșit, după atâtea rugăminți de mi se uscase și sufletul în mine, pantofi cu toc. Bine, de fapt aveau o ridicătură de vreo două degete, cât să nu cazi pe spate când umbli. Dar nu conta. Eram în clasa a opta și aveam tocuri și ciorapi lycra. Lumea mea și-a ta, Mărie! Am purtat pantofii ăia până mai să-mi iasă degetele afară.

Era prima zi de școală și mă plouase temeinic în drum spre casă. Pe mine și pe pantofi. Și acum, când mă udă vreo ploaie de septembrie mă simt așa: ca după o bătălie pe care știi că ai dus-o frumos și după care urmează căldura și planurile pe mai departe – hotărârea liniștită în fața foii albe. Sau ceva de genu’. 

Și cum probabil zâmbetul meu tâmp i-a spus atunci mamei mele că orice mi-ar spune în acel moment voi ține minte, a decis să investească acest capital foarte înțelept și mi-a ținut un discurs despre ce fel de om ar trebui să devin. 

Mi-a spus că e bine să fii frumoasă și deșteaptă și elegantă și informată. Mi-a spus să casc ochii la ce se întâmplă în jurul meu, să-mi pun întrebări și să nu fiu indulgentă. Cu nimeni. Mi-a spus că dacă pot, să fac bine, și dacă nu, să nu fac rău. Atât. Cam asta a fost tot. Eu am dat din cap, ca și cum înțelegeam, doar că am înțeles mult mai târziu cât e de greu să faci toate astea. În același timp. Încă lucrez la persoana mea și mi se întâmplă rar să am câte un moment din ăla de… da, băi, am fost la înălțime, pe toate le-am făcut and I’m still standing, bitches!

Dar merită. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: