Elon, rachetele și ce înveți la Auschwitz 

De ceva timp, dat fiind că activitatea mea intelectuală cea mai intensă e legată de inventarea de noi jocuri pentru măria sa bebelușească, din când în când mai am câte un spasm de dor pentru inteligența mea pierdută (se pare că s-a descoperit cu adevărat că se micșorează creierul după naștere). Așa că mă apuc să citesc câte o carte mai serioasă. Bine, acuma, nu Heidegger, sau ceva, să nu exagerăm.

Deci, îmi luai eu de la magazinul sătesc cu de toate al tovarășului Bezos, un ibuc ce relatează viața și faptele de vitejie ale mult iubitului, admiratului și hulitului Elon Musk. Tată de rachete asamblate în șură, supermașini electrice care cred că o fac și pe Khaleesi să transpire, și mai nou, săpător de superhipertunel.

Cartea se numește Elon Musk : Tesla, SpaceX, and the Quest for a Fantastic Future, e scrisă de Ashlee Vance și din câte știu e și tradusă în limba română.

Deși nu e o capodoperă literară, te ține prins, pe măsură ce vorbește despre un copil cam ciudățel, obsedat de citit, rachete și jocuri pe calculator (bine, pe vremea aia noțiunea asta însemna cu totul altceva decât înseamnă azi)  crescut într-o Africă de Sud violentă și neîndurătoare, într-o familie departe de a fi fericită. Trece prin epoca de ucenicie a lui Musk, care a avut tot felul de joburi, unele chiar hard-core. Ajunge într-o lume a start-upurilor de Sillicon Valley, cu tineri nespălați (la propriu) care trăiesc cu fast food și dorm când își amintesc pentru că în restul timpului scriu cod ca să programeze gaura la noua macaroană numită Internet. Așa a dat Musk prima lovitură, cu un fel de Google Maps plus  Yelp/TripAdvisor. Asta se întâmpla acum muuult timp, când dinozaurii, cărțile de telefon și telefoanele fixe pășteau liber pe suprafața Americii.

A urmat PayPal, pe care-l știe tot norodu’ dar pe care el îl visase ca o bancă online în adevăratul sens al cuvântului. Adică așa cum ai tu azi aplicație pe telefon să-ți plătești rata și să-ți verifici salariul. Doar că nu era legislație, lumea râdea de idee, bancherii pășteau mai departe senini.

După multă muncă și ceva dramă, PayPal a fost cumpărat pe o sumă nesimțit de mare. Și iată-l pe Elon stând pe grămezi de cocos. Ce s-a gândit tocilarul să facă cu ATÂȚIA bani? Rachete, evident, ce altceva? Ulterior a investit în Tesla, unde e acționar majoritar și pe urmă în SolarCity, Boring, și cine mai știe în câte alte prostii (cum ar spune geniul stabil de la Casa Albă, care de banii ăștia probabil și-ar fi cumpărat fermă de crescut Melanii). 

Ce am învățat eu, sau ce m-a impresionat în cartea asta despre domnul Elon?

  • Că dacă ești un geniu care vrea să salveze omenirea, chiar poți. Trebuie doar să muncești fără întrerupere, să suporți un stres care ar băga în boale și un cauciuc reșapat, să nu asculți, în principiu, de nimeni, să nu-ți pese dacă felul tău de a fi și de a munci rănește pe alții, să visezi la rachete și colonii pe Marte, nu la vacanțe all inclusive și silicoane. Dar se poate. Poți face, cum ar veni cu un SRL, ce nu fac guverne.
  • Că dacă nu ești un geniu care vrea să salveze omenirea, poate ar fi util să nu te mai iei așa de tare în serios. Nimănui nu-i pasă că întreprinderea ta de făcut ață nu merge bine. Prietenul Elon, după ce se ștergea la dorsal cu câți bani avea, a scăpat de faliment la mustață, a pierdut un copil, a divorțat urât, era să moară de malarie, și tot o să conducă autobuzu’ de Marte dacă e (cum zice el: I’d like to die on Mars. Just not on impact) 
  • Că orice ai face, ORICE, poate fi făcut mai bine, mai repede, mai fain. Adică dacă ăștia au făcut rachete pe genunchi, mai bine decât NASA și mai ieftin decât chinezu… se poate face orice. Cum le-au făcut? Păi biciuiți fiind de Musk, care le-a setat aspirații incredibile și i-a provocat să reinventeze o roată inteligentă, automatizată și care merge aproape singură (impossible on top of the impossible, cum ar veni).  Așa au venit cu solutii care în loc să coste 120.000 de cocos, costă 3.900. Și rachetele chiar zboară, mânca-ți-aș!

    Concluzia care se impune, însă, nu e a afaceristului-visător Elon. Ci a unui domn care a avut și el partea lui de senzații tari – Viktor Frankl. El este fondatorul celei de-a treia școli vieneze de psihoterapie, și anume logoterapia. În cartea lui, Omul în căutarea sensului vieții, și nu numaiFrankl explică mai ales prin povestirea amintirilor sale de la Auschwitz, (serios, acuma, cine mai poate comenta ceva unui supraviețuitor de-acolo??) că principiul motivator fundamental din om este de a da sens vietii. Conform lui Frankl, întrebarea ‘care e sensul vieții?’ nu trebuie să o pun, trebuie să îmi fie pusă. Cu alte cuvinte, sens există întotdeauna, trebuie doar să îl găsești și pe urmă să faci ceva în privința asta:

    Până la ultima sa răsuflare nimeni nu-i poate smulge unui om libertatea de a lua o anumită atitudine sau o alta față de destinul său. Libertatea nu este ceva ce ‘avem’, și astfel să o putem pierde; libertatea este ceea ce suntem’” The doctor and the soul

    “Căci în orice situație omului îi rămâne libertatea și posibilitatea de a decide în favoarea sau împotriva influenței mediului asupra sa.” The doctor and the soul
    He who has a why to live for, can bear almost any how. Nietzsche

    Advertisements

    Leave a Reply

    Fill in your details below or click an icon to log in:

    WordPress.com Logo

    You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

    Google+ photo

    You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

    Twitter picture

    You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

    Facebook photo

    You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

    Connecting to %s

    Create a free website or blog at WordPress.com.

    Up ↑

    %d bloggers like this: