Miezul din fanta era dentist. Și a întârziat. 

Dragă doctor (de dinți, de oase, de familie, de copii, de ce-oi fi tu), vreau, din toată frustrarea sufletului meu de corporatistă 9 to 6 (7, 8) să-ți spun că îți doresc ca atunci când o să-ți fie foame, de preferință după 5 zile de post negru, să vină unu’ să-ți aducă o friptură mare, mare și suculentă (sau o ciocolată, sau ce face să-ți tremure ție chiloții de poftă) și pe când îți ies dinții din teacă și ți i-ai înfige în ea, să-ți dea peste bot, să-ți zică, vexat (da, tot el) că mai trebuie să aștepți, că s-au dat programările peste cap.

Îți mai doresc ca după ce ai alergat la maraton și ajungi după 5 ore la finish, transpirat și jigărât, cu pantalonii scurgându-se de pe tine, cu inima aproape apoplectică, răcnind la tine furioasă că ești un bou, la finish, zic, să te întâmpine o grasă ofticată, care să-ți spună, scuipând printre dinți, că la ea e coada de intrare la expoziția de castraveți murați și că finalul la maraton era acu 5 kilometri, a doua pe dreapta, doar că cineva nu s-a gândit să îi anunțe și pe imbecilii care aleargă.

Înțeleg, desigur, că la stat, unde e doar sărăcie, păduchi și disperare, unde doar a 5-a venire ar putea schimba ceva, se așteaptă. E normal, că nah, dacă administrator peste cotizațiile muritorilor e câte un struțocămil analfabet, n-are cum, domle, n-are cum să meargă bine.

Dar, fratele meu (vitreg), doctore, care ești tu doctor, de te crezi miezul din fanta, mark my words: ești doar un dentist, doar un medic de familie, doar un… ce-oi fi tu. Nu ești nici o somitate care-mi va salva viața și care e asaltată de muritori care vor și ei în prelungiri, nici un semizeu, nici nu dai bitcoin rest la consultație. Deci, dacă apelez la serviciile tale contra cost, și îmi faci programare, atunci nu îți bate joc de mine că ție nu ți-a sunat alarma sau că nu ai terminat să te cerți cu nevasta. Nu e vina mea, și nu e că îmi faci un favor. Te plătesc. Tu ai ales să îți vinzi timpul și cunoștințele, eu, păcatele mele, am ales să cumpăr de la tine.

În concluzie, dacă m-ar întreba cineva, aș recomanda călduros ca tot ce iese doctor din fabrica de diplome să facă întâi un stagiu obligatoriu la corporație. Să i se explice frumos, de către un account manager stresat că nu e clientul mulțumit și că nu iese bine la SLAs și KPIs, și deci nici la comision, cum e cu deadlineuri, productivitate, comunicare și mai ales time management (adică toate lucrurile alea prin care întreprinderea care te plătește se asigură că nu te piși pe banii și clienții ei).

Advertisements

One thought on “Miezul din fanta era dentist. Și a întârziat. 

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: