Viitorul nu sună nicicum pentru că suntem surzi și n-avem bani de proteză

Românica Vasilica e o tăntică de vreo patruzeci și ceva – cincizeci de ani. Nu e cine știe ce frumusețe da’ nah, un permanent tot își mai pune, o vișină putredă se vopsește acasă, un pensat subțire și mirat merge și el. Își mai coase câte un taioraș pentru câte un eveniment, mai un pantof de la Hong Kong, magazinul tuturor românilor, se aranjează și ea cum poate. Primește musafiri mai ales de Sfintele Sărbători, când are frigiderul stivuit cu pifteluțe, salată de biof și tot felu’ de prăjituri, să fie, că nu știi niciodată cine pică și nah, să nu creadă că ea, Românica, n-are. Nono, ea e campioana la pifteluțe și creștere economică!

Nu e bani mulți, da’ dacă ai grijă, tragi de ei de la o lună la alta cumva. Viața merge înainte. Csf?!Ncsf! Laas’, noi să fim sănătoși!

I-ar putea merge mai bine, dar ar trebui să muncească mai mult. Ori, ea e funcționară la ghișeu, e și așa destul de stresată, e greu, dom’le, e atâta muncă și atâția oameni răi care nu înțelege că e și ea om, nu poate vorbi frumos chiar tot timpul, nu le poate zâmbi tuturor, nu poate saluta fiecare prost care îngenunchează la ea la gemuleț. Și pe lângă asta, ea oricum nu știe să facă altceva. Are pregătire, nu-i vorbă, că a făcut postliceala și pe urmă facultate la fefe, dar nah, te obișnuiești cu ritmul, colegii…, la ce să se mai streseze dacă merge și așa?

Eeei, dar zilele trec și încet-încet, Românica tot mai adaugă câte un trandafir stropit cu chimicale la buchetul vieții. N-ar fi bai, dăcât că cu sănătatea nu o duce prea bine. Ce să faci, dacă o viață întreagă mănânci pifteluțe de creștere economică falsă și un pic mucegăită… Deh, la un moment dat, se simte la rânză și toate fortificatele forte nu te mai scot din belea. Așa că Românica se cam duce drec. Frumoasă n-a fost ea niciodată dar acuma e galbenă și flecită ca o balegă de girafă anemică.

Copiii fug de ea care pe unde poate. Mai la căpșune în Spania, mai pe un șantier în Italia, mai într-un spital în Germania. Practic, oriunde, dar nu aici. Cei care au rămas pe lângă ea fie n-au putut, fie nu i-a vrut nimeni, fie nu i-a lăsat inima să o părăsească. Dar sunt puțini și deprimați. Adevărul e că nu prea ai ce să faci lângă o babă bolnavă și blazată. Medicamentele ar ajuta, dar sunt scumpe. O operație, un transplant de bun-simț ar face minuni, dar ce te faci că fraierii rămași prin zonă ar trebui să se întâlnească și să se pună de acord ce e de făcut. Sau cel puțin să-și repare fiecare bucățica. Dar asta nu se poate pentru că n-are rost, pentru că așa-i la noi, pentru că ce să faci.

Așa că Românica e acum o babă grasă, urâtă și cam surdă. Permanentul stil sărmăluțe s-a pleoștit, vopseaua ieftină se duce, hainele de la Hong Kong se cam rup. Când se mai întâlnește cu câte o cunoștință, lumea îi vorbește frumos, dar ca unui bolnav terminal, pe care crezi că așa e bine, să-l minți ca să nu-l superi: că ce frumoasă e, că dacă face investiții o să fie bine, că ce sarmale și pifteluțe bune face. Doar că Românica e surdă și bani de proteză n-are așa că pe ea o doare la patină de ce zic alții și o dă înainte cu poveștile din tinerețe când lumea mergea la colectivă în loc de sală, food court-ul se numea Alimentara, și conducătorul iubit nu avea mustață.

Csf, ncsf, e ca și cu karma, ce bagi, aia scoți.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: