Veșnicia s-a născut la sat. Tot acolo a și murit.

Momentul ăla când plătești o remorcă de bani ca să stai la pensiune la țară sau la munte sau la aer curat

Momentul ăla când vrei să bagi la maț tradițional și natural…

Momentul ăla când te gândești că abia aștepți weekendul sau sărbătoarea recoltei de șpagă în pesede, sau ziua de sfânta cuvioasa firea cu cinci brâuri ca să mergi să te relaxezi la un complex turistic ca la bunici…

Momentul ăla e când ești fraier(ă) și te minți singur(ă).

Dacă vrei totuși să nu mai vezi lumea in technicolor, cum ar zice nenea Disney, dacă vrei să te uiți pe bune în jur și să realizezi în ce țară trăiești, vei putea observa următoarele caracteristici/fenomene vizibile în majoritatea satelor din paradisul românesc:

  • La plimbarea pe uliță vei descoperi că minunata natură a primit niște îmbunătățiri considerabile, ajutată fiind de harnicul și reponsabilul țăran român. Șanțurile patriei nu mai e pline doar cu apă stătută, acum plutesc în ele ambalaje de toate culorile și formele. Săteanul, înțelept cum e el, nu discriminează, aruncă de toate, de la pungi goale de pufuleți și napolitane, la peturi și doze de bere. Se simte, totuși, o oarecare aplecare înspre gustul puternic și amărui ca identitatea națională, de noimarct.
  • Mergând agale prin satul idilic vei mai descoperi din bunătatea și prietenia pe care românul o arată celor care nu cuvântă. Tipul acesta de interacțiune se numește tough love și a fost inventat aici. Câinii trebuie legați cu un lanț cât mai scurt, să nu se agite mult că obosesc. Ei trebuie să mănânce cât mai rar, altfel le e rău de la stomac și pot chiar să se îmbolnăvească. Desigur, în niciun caz nu vor mânca mâncare specială că e cu e-uri. Cușca trebuie să asigure o ventilare bună, mai ales pe frig, astfel îngheață puricii. Și ce câine vrea să aibă purici? Caii trebuie ajutați să-și dezvolte musculatura. Pentru asta trebuie încărcați peste măsură, biciuiți și înjurați. În general, dobitoacele trebuie să înțeleagă că viața e grea.
  • Dacă ești meloman, satul românesc îți oferă ocazia să asculți cele mai bune manele, pentru că la crâșma din centru, oamenii se adună zilnic, de la primele ore, să asculte sfatul bătrânilor, să se plângă de cât de mică e pensia și alocația copiilor, în general să socializeze, să bârfească și să discute ultimele feic niuz și remedii miraculoase pentru cancer. Și ce fundal muzical mai bun decât trilurile melodioase care amenință dujmanii și preamăresc femeia frumoasă, mașina scumpă și valuta europeană.
  • Săteanul român e și credincios. Merge în fiecare duminică la biserică, decartează bani la popă, își face cruce când trebuie și mai ales, face copii așa cum scrie în manual – adică mulți. Providențial, aceștia aduc alocații pentru familie, suficient cât, în multe cazuri, să trăiască tot tribul, fără să mai fie nevoie să muncească nimeni. Oricum, e greu să mergi la muncă, și pentru ce, dom’le, pentru ce? Câțiva lei în plus? N-are sens, mai bine stai acasă și-ți bați nevasta să mai facă niște puradei.

Viața în satul românesc e grea și frumoasă în același timp. Grea pentru că uite, de exemplu turism electoral nu prea poți face decât o dată la câțiva ani; lemne de foc din fratele codru poți fura, în principiu, dar tre’ să mergi să le tai tu, copiii la un moment dat cresc și nu mai au alocații și atunci trebuie să te învârți de o pensie de boală sau un ajutor de handicapat.

Dar e și frumos. Când bei un deț cu un prieten, când vezi un meci la barul din sat, când tai un porc, când bei cu prietenii, eeeh, așa te simți și tu uom!

În concluzie, celor care nu știu sau au uitat cum arată balega de vacă și vor musai un refresh la cunoștințe, le recomand să meargă în Elveția în vacanță. Dacă totuși vor experiența românească pot să se uite la Las Fierbinți că e pe-acolo.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: