De Valentine’s Day, despre libertate

Eram copil și nu avusesem nicio relație, nici nu știam măcar ce-i aia, că ai mei fie erau ofticați, fie nu erau pe același continent. Atunci am văzut un film care mi-a definit până astăzi noțiunea de iubire. Nu-mi amintesc cum se numește, despre ce, sau cine a jucat în el. Cred că de fapt, pe moment, nici n-am înregistrat ideea, ci doar mai târziu mi s-a sedimentat în cap.

Ce-mi amintesc și ce cred că e important e un cuplu, amândoi undeva în jur de cincizeci de ani, și conversațiile lor atunci când se întâlneau seara acasă; erau despre idei, despre ei înșiși, despre alți oameni, inclusiv despre alți oameni cu care se culcaseră și cum le plăcuse sau nu. Erau conversații între doi oameni care abia așteptau să fie împreună, abia așteptau să-și vorbească și care, în același timp, aveau ce să-și spună.

Nu erau nici frumoși nici urâți, nici din cale afară de excentrici sau deosebiți, nici artiști, nici bogătani. Ceva soi mai intelectual erau (profesori universitari, parcă), pentru că îmi amintesc o bibliotecă măricică, dar cumva parcă de apartament, nu de vilă.

Mă rog, ce vreau să spun e că felul lor de a-și aborda relația nu ținea de nimic din exteriorul cuplului. Legătura lor era atât de autentică încât nu putea fi diluată de conexiunile lor cu alți oameni, nici fizice, nici de alt fel. Erau liberi, totuși, să simtă ce voiau, să gândească ce voiau, sau să facă sex cu cine voiau. Erau la fel de liberi să fie singuri, dacă ar fi vrut. Fiecare părea să fie pentru celălalt cum cred că e Himalaya pentru un alpinist: locul unde vrea să ajungă, pentru care muncește, unde se simte provocat, dar în același timp el însuși, locul care e mereu acolo, dar în continuă schimbare. Locul care înseamnă triumful suprem, dar și un risc imens.

Triumf, pentru că nimic nu te poate face mai împlinit într-o relație decât acceptarea necondiționată, gândul că poți spune și face orice, că orice vei descoperi despre tine, nu va fi criticat, cicălit, murdărit, refuzat, micșorat, interpretat sau ignorat. Dimpotrivă, gândurile și acțiunile tale vor fi celebrate, încurajate, hrănite, diversificate. Poate că nu vor fi întotdeauna aprobate, dar asta nu ar trebui niciodată să fie egal cu a anula.

Risc, pentru că a lăsa libertate cuiva, și mai mult, a i-o cultiva și poate uneori a i-o ghida, implică asumarea faptului că poate, într-o zi, persoana va pleca înspre altceva.

Evident că toată construcția asta e în capul meu, bazată pe o vagă amintire a unei secvențe dintr-un film, probabil de mâna a doua. Dar nu contează. Pentru că vine Valentine’s și pe urmă 8 martie peste noi cu scrâșnet de plastic și sclipici, pentru că vine familia tradițională în curând să te învețe cum să-ți bați nevasta și să-i urăști pe gay, m-am gândit să scriu despre cum cred eu că ar trebui să fie treaba asta cu iubirea.

Lasă omul de lângă tine să fie liber. Chiar dacă asta înseamnă că se va transforma în altcineva. Pentru că minunea de a fi crescut împreună nu ți-o poate lua nimic. Pe când plictiseala și îndârjirea de a fi tras cu forța de o ușă care ți se închide în nas te lasă gol pe dinăuntru și e doar timp pierdut.

Foto: ilustrație de Sam Toft

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: