Raportez de la neurochirurgie

O bucată din ceva ce a fost cândva o pătură zace pe post de preș la intrare. Pe ea ne ștergem toți, conștiincioși.

După ce-ți plătești respectele pe pătură către instituția asta care e impresionantă chiar și doar cu numele – Clinica de Neurochirurgie Cluj-Napoca – intri într-un purgatoriu mic, strâmt, tapetat cu oameni și ei mici, adunați unii în alții și lipiți de pereți, parcă sprijinindu-i să nu cadă, să mai țină încă un pic, până pleacă ei de acolo măcar.

Treci cumva prin tunelul de priviri lipicioase care ți se agață acuzator de spate, bănuindu-te că le-o iei cumva înainte, că sari peste coadă, că te bagi în față (spre ce??) și urci scările. Treptele de marmură se întind molcom, uzate, parcă mai mult de pașii care le-au urcat îngroziți decât de ăia care le-au coborât optimiști.

Pe holuri e ca în sera de la grădina botanică – aglomerat, cald, umed, strâmt, sufocant. E oră de vizită, deci suntem mulți în plus, normal. Dar parcă și fără aparținători tre’ să fie nasol.

Salonul unde am eu treabă e la mansardă. Trei din cele patru paturi sunt înfipte în surpanta aia sau cum îi zice. Mă gândesc că e cam strâmt, să nu dea operatele cu capul bandajat în perete că poate nu le face bine (așa sunt eu, mai pe umor negru/gri); noroc că nu se prea ridică, săracele.

Paturile au fost capturate și închise cu forța în salonul minuscul,nu mai scapă de acolo, că nu par să încapă pe ușă nici cu slujbe.

Nu e murdar și personalul pare bine intenționat, dar așa cum ești drăguț cu baba de la colț care vinde flori, îi zâmbești în treacăt și treci mai departe, cu conștiința împăcată că pentru cinșpe miimi de secundă ți-a păsat. Și asta e normal. Cum drac’ să fii pasionat, mânat de interesul pentru știință și de dorința de a face bine după ce tre’ să te ștergi pe preș ca la bunica în creierii munților!?

Doctorii își dau interesul, te întreabă, te încurajează. Când pot. Unii, somități, recunoscuți și pe-afară că se pricep cu bisturiul, parcă s-au mutat acolo, operează, repară, pun capete la loc.

Între timp, în viața reală, fanarioții și feudalii se scarpină în nas de ani de zile că nu știu cum să înceapă niște bani de la UE, din care ar putea face niște spitale. În curând, banii vor mucegăi pe masă și mătușica Ieuropa va zice nono, labele jos, dacă nu vă trebuie, las’ că-i folosim noi.

Tot e bine, că dacă doctorii ăștia care încă se mulțumesc să se strecoare cu greu pe holuri strâmte și să se șteargă pe preș ar lucra în vest, probabil că 90% din amărâții pe care-i taie n-ar avea acces la ei, sau nu în câteva zile, ca acum.

Serialul meu preferat de spălat pe creier e Grey’s Anatomy. Din el am aflat multe lucruri înțelepte. Unul din ele a fost că scopul psihologului nu e să te facă să fii fericit în ciuda a tot ce ți se întâmplă, ci să-ți bage-n cap că ai putea fi fericit, dacă pui și tu osu’, chiar dacă ce ți se întâmplă e caca. Să mergem, atunci, la psiholog cu toții, zic!

Advertisements

One thought on “Raportez de la neurochirurgie

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: