Ce-am avut și ce-am pierdut

Când eram io mic ploua cu apă de trandafiri, noroiul era de fapt Nutella la vrac, pe care bunici conștiincioase o întindeau pe marginea drumului în fiecare dimineață și apa de la fântână era pișat distilat de la îngeri de rasă pură.

Mai mult, bătrânii erau toți sănătoși tun, nu beau la birt, nu fumau, nu bârfeau și nu înjurau. Ocupația lor era să fie înțelepți – vorbeau în maxime, ca La Rochefoucauld, decât că nu în franceză.

Adolescenții, toți, fără deosebire, recitau poezii, erau romantici și niciun hormon nu circula prin corpușoarele lor curate. N-aveau niciodată gânduri impure, doar la iubire diafană și la poezie visau. A, și la pacea din lume. Și uneori la salvarea balenelor.

Casele, mai ales ale bunicilor, miroseau tot timpul a cozonac. Se vede treaba că încă nu se inventase nici blocul, nici ceapa prăjită.

Clar, nu era ca acuma. Acuma, dom’le, e nașpa! Copiii nu mai știu să se joace. Practic, când un copil contemporan râde, e doar așa, un spasm de la glande, să te păcălească. Sau când se dă pe role! Ce-i aia?! O invenție modernă și nocivă! Pe vremea mea săream din copac în copac ca maimuțele și era foarte bine!

Nici sexul nu mai e ce-a fost. Păi cum? Dantelă? Șaijnouă? Urât, urât, așa nu se perpetuează specia, poate eventual faci o întindere musculară, dar nu rezolvi nimic util.

În concluzie, pe zi ce trece e tot mai rău. Nimic nu mai e ce a fost. Timpul trece…și alte jelanii de-astea insipide. E plin internetul de plângoceli cum că omul modern e trist și însingurat, că cozonacii (sic!) sunt schizofrenici și nu mai miros a ei înșiși iar naftalina bunicilor a fost upgradată la lavandă.

Ce nu înțeleg eu e de ce nu-ți frămânți, frate, cozonacii, singur/ă, poți să-i și tragi pe nas dacă vrei. Nu te obligă nimeni să-i cumperi de la corporațiile cele rElE (E e de la e-uri). La fel, dacă nu-ți place orașul poluat și plămânii tăi se udă când adulmecă balega de vacă, de ce nu te muți? A, că e mai comod și mai bine plătit la oraș? Aia, deja, e o alegere. Ideea nu e despre ce ai vrea și nu ai, ci ce ești dispus/ă să sacrifici pentru ce ai vrea.

Așa că poate reușim să ne bucurăm un pic de prezent și să nu mai idealizăm un trecut fotoșopat doar pentru că avem frustrări. Parcă văd că peste zece ani, toată lumea o să zică că ce frumos era când ne lăudam pe feisbuc cu pozele din concediu! Câtă puritate și onestitate era în pozele alea, pe cuvânt, eram așa de deschiși toți, mai ceva ca la o orgie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: