Az e oo

În facultate am învățat despre norma lingvistică. Exemplul ăsta, ‘az e oo’ ilustrează perfect conceptul: n-are nicio treabă cu ceea ce e de comun acceptat ca fiind limba română, și totuși, se înțelege, cel puțin de către membrii unei anumite comunități care fac conexiunile necesare: pe vremea răposatului ouăle nu creșteau pe garduri, așa că, atunci când survenea, ilustra lor prezență trebuia anunțată, indiferent prin ce mijloace, chiar prin călcarea pe cap a limbii române. Dragostea trece prin stomac, oricum. Multă lume încă regretă vremurile alea în care ‘toată lumea avea servici’, ‘făceai rost’ de chestii, sau ‘noi ne făceam că lucrăm și statul se făcea că ne plătea’.

În timpuri imemoriale, când dinozaurii pășteau liberi, că de-abia ce scăpaseră de cartela la iarbă, am fost în Franța. Aterizată pe un peron de gară, studiez cu atenție o tabelă electronică ce indica diversele trenuri, destinațiile și opririle lor. După multiple ezitări de fată mare, întreb, totuși, cu un glăscior temător, gândindu-mă că tabela poate fi stricată, sau că Dorel care afișează pe ea poate a uitat una-alta: ‘trenu’ care vine chiar oprește în stația X?’ Francezul se uită cu milă și dispreț la forma inferioară de viață care eram și-mi arată tabela, explicându-mi cu o răbdare exagerată, rezervată doar pentru insulte, că dacă e becul aprins în dreptul stației, înseamnă că da, oprește.

Dau să fac dreapta în intersecția semaforizată, becul care mi se adresează clipește verde, pentru că și pietonii au verde. Semnalizez, înaintez încet, belesc ochii. Pe trotuar, pietonii și pietoanele cărora tocmai li se făcuse verde, se uită toți la mine ca și cum aș fi plutonul de execuție nazist într-un film despre mamele lor deportate. Ideea că poate și eu am vreun drept să fiu acolo nici nu le-a trecut prin căpățână. Simplul fapt că eu sunt în mașină și ei pe jos le acordă instant statutul de persecutați-care-se-uită-urât.

Ce vreau să spun e că suntem nesiguri, complexați și ne simțim bine doar în norma noastră (socială, lingvistică, cum o fi). Verificăm, ne uităm tot timpul peste umăr, presupunem automat că dacă suntem în aceeași cameră cu un elefant, obligatoriu elefantul ăla vrea să ne fure, tâlhărească, violeze, guverneze, chiar dacă el bietu’ tot ce vrea e să se dea pe insta.

Nu am idee de ce se întâmplă așa. Pot să dau copy/paste aci la chestii de pe wiki despre comunism, stat, maica Rusie și alte alea.

Dar totuși, poate ne uităm la ceas și depășim un pic momentul?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: