Ne râdem, ne distrăm, da’ în incintă!

Unul din cele două bancuri pe care le știu e despre un cimitir: frumos, aer curat, liniște, natură, noaptea mai ies morții și o ard la o tablă, mai un păhărel, totul merge bine, toată lumea se are bine cu toată lumea. La un moment dat, un mort se cațără pe gard, să vadă ce e dincolo. Și atunci, zdraaaang! îi fute una paznicul peste ceafă. Băi, ne râdem, ne distrăm, da’ în incintă!

Ce a vrut să spună poetul e că experimentarea și curiozitatea au omorât pisica. Să nu încerci ceva nou, să nu faci ce n-a mai făcut mumă-ta, muma lu’ mumă-ta, și muma lu’ Ștefan cel Mare, și ce toate au învățat de la baba Dochia. Ce mănânci, ce îmbraci, ce crezi, ce (doamne ferește!) citești sau gândești trebuie să fie îndelung testat de comunitate și aprobat de sfatul bătrânilor. Dacă nu, zdraaaang! primești o tradițională palmă peste avânt.

Tradiția, conform DEX-ului, este un “ansamblu de concepții, de obiceiuri, de datini și de credințe care se statornicesc istoricește în cadrul unor grupuri sociale sau naționale și care se transmit (prin viu grai) din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică.” Adicătelea un set de idei specifice unui grup, prin care membrii acelui grup se caracterizează și cu care se identifică.

De exemplu, celebrul Gigel. Gigel știe că tre’ să babardească femele. Așa a făcut ta’su, și ta’su lu’ ta’su și toți falnicii masculi înaintea lui. Așa s-a petrecut treaba la ei în grădinuță de când s-au dat jos din copac. El, pentru că a citit doar cărțile de șeptică, nu știe că la diferite momente din istoria omenirii și în diferite culturi, homosexualitatea, de exemplu, a fost acceptată ca ceva normal, sau ignorată. Evident, asta e ceva ce se întâmplă dincolo de gardul cimitirului, deci nu e voie.

Sendhil Mullainathan, profesor de economie la Harvard a scris într-un articol în The New York Times că “A experimenta presupune un act de umilință, o recunoaștere a faptului că pur și simplu nu ai cum ști fără să încerci” (traducerea îmi aparține). Eeei, dar ca să fii capabil de umilință sau de modestie asumată (deci nu atitudine de câine bătut) îți cam trebuie coaie. Adică trebuie să fii suficient de bazat ca să nu-ți tremure textila pe tine în caz că se dovedește că părerile tale sunt greșite.

Problema nu e legată de părerile lui Liviu sau ale lui Gigel. Nu e legată nici măcar de faptul că ei refuză să încerce să vadă lumea și altfel decât le-a desenat-o cineva acum 2000 de ani. Problema e atunci când Liviu și Gigel decid că și noi, ceilalți, ar trebui să credem la fel ca ei. Și mai ales atunci când Liviu și Gigel hotărăsc că într-un stat în principiu laic, legea trebuie să reflecte niște credințe tradițional-religioase.

Atunci când ești obligat să rămâi în incintă, pentru că așa decide Fratele cel Mare că e mai bine pentru tine, atunci se cheamă că ești în pericol să fii închis în cimitir.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: