Planuri de ziua copilului

Aaaahhh, parcă văd totul în fața ochilor: sunt o babă tunsă foarte scurt, care face yoga, poartă cercei mari și haine colorate și asimetrice. Stăm, eu și Omul meu, pe terasă cu Kindle-urile în mână, mai citind, mai certându-ne, a paișpe mia oară, cu privire la ce măgării a făcut pisica – el că mâța e mai rea ca un dictator african, eu că mâța e mai imaculată decât chiloții de călugăriță bătrână. O așteptăm pe moștenitoare să vină în vizită cu niște colegi. Studiază aeronautică (sau ceva similar, ce eu nu prea înțeleg, dar ea și Omul au orgasme în lanț când povestesc de SFurile lor) și visează să plece pe Marte când o să fie vremea de semănat roboții de primăvară pe acolo. Moștenitoarea e fericită că tocmai a fost admisă la al cinșpelea doctorat, să studieze cum cade lumina pe piulița numărul cincisuteșaptejdouădemiipatrusutecincizecișidoi din motorul unei rachete solare, asta în paralel cu jobul de cercetător la universitatea Xwgzscpa, cea mai bengoasă din univers.

În rest, suntem bine, sănătoși, mersi de întrebare. În timpul liber ne dăm cu bicicleta, facem planuri să mergem într-o excursie cu alți pensionari prin America de Sud, jucăm pocher pe dezbrăcate, eu mai scriu aci, omul meșterește la instalația de încălzit alimentată de torsul pisicii. Parfum. Lejereală. Fericire.

A, dar stai. Ăsta e universul celălalt, ăla în care nu trăiam în Românica.

În realitate, casa nu există, de Kindle n-am avut bani, și oricum, ce să faci cu el dacă nu vezi bine și nu te duci la oftalmolog că luna asta tre să plătești curentul că dacă nu, ți-l taie. Moștenitoarea e șomeră pentru că a studiat ceva inutil și oricum n-a învățat mare lucru că nu-i plăcea. Bine, practic orice ar fi studiat, tot aia era, că industrie nu mai există pentru că nu investește nimeni într-o țară fără infrastructură și unde câinii umblă cu corupți în coadă.

Viața e cenușie, oamenii sunt bătrâni și bolnavi, acri și sictiriți. Trăim de azi pe mâine, nu visăm, nu avem proiecte, nu suntem mândri de nimic. Copiii din 2018 sunt acum tineri fără interese, plictisiți deja de cât au auzit că nu se poate, n-avem bani, nu știm, nu ne pasă.

Asta e! Ce să faci, n-ai ce să faci! Sau ai?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: