Patimile unui cățeu de pe urma politeții englezești

În satul nostru este un parc de cel puțin 10 hectare. Are teren de fotbal, terenuri de tenis, o firimitură de loc de joacă pentru copii și în rest muuultă iarbă tunsă și frezată pe care să alergi sau să te tăvălești, fie că ești câine, fie că ești om.

Are și parcare, pentru câinii sau copiii ai căror oameni vin de mai departe.

Eh, prin parcarea asta treceam când moștenitoarea a văzut ‘cățeu’. Numitul era un pudel cam sictirit care tocmai se urca într-un Audi albastru metalizat. Moștenitoarea tot arăta cu degetul ca o valahă needucată ce se află către cățeu și insista să-l mângâie. Aparținătoarea lui cățeu, în vanitatea ei, a crezut că a mea e interesată de persoana ei bătrânică și englezoaică. I-a făcut cu mâna. Moștenitoarea a ignorat-o. I-am explicat femeii că fetița e mare iubitoare de câini.

La care, bătrânica, înduioșată, sare spre portieră și mă întreabă îndatoritoare, ignorând complet sictirul câinelui: să-l dau jos să-l mângâie?

Pesemne că o fi fost zi de venit pensia, de era așa de drăguță, că altfel nu-mi explic.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: