- Curcubeeeeu! Mama, hai să mergem! - Unde să mergem, Minunată? - Afară, să follow the rainbow! Hai, repede, repede, ajută-mă cu cizmele! Mă execut rapid, trag pe mine ce apuc și ieșim. Minunata cântă și dansează despre cum mergem la vânătoare de curcubeu. Își înfige nasul într-un ciorchine de liliac și mă poftește și... Continue Reading →
Tribul
S-a oprit ploaia şi aproape că e frumos. Dacă te uiți în sus. Că dacă te uiți în jos îmi văd gleznele ițindu-se timide ca nişte fete mari duse la discotecă prima dată şi abandonate pe marginea şanțului de dobitocul ăla care le-a pus suc în bere. De unde se ițesc ele, gleznele? Din mocirlă.... Continue Reading →
La vânătoare de butoniere
Eu am făcut şcoala primară la sat. Învățătorul care urma să fie la clasa întâi era bețiv şi cam altoia copiii, aşa că maică-mea şi-a zis că aşa molâie cum eram eu, poate nu mi-ar fi făcut tocmai bine la dezvoltare să mă dea cineva cu capul de bancă. A dat telefoane, a tras sfori... Continue Reading →
Mică şi proastă
Mă dusei azi la sală. Nu de alta, dar deja mi se făcuseră pânze de păianjen între tendoane şi muşchii îmi vibrează ca piftia de Crăciun când dă cu pumnul în masă capul familiei tradiționale. Mbun, şi stăteam eu şi mă uitam ca vaca la poarta nouă pe acolo, simțindu-mă ca o muscă ne-educată silită... Continue Reading →
Dal toți gleşim
Rugăminți. - Nu! Explicații. - Nu! Mită (mascată). - Nu! Disperare. - Bine, paaa! Eu am plecat. Vine, cu lacrimi, răcnete. - Nuuuu, nu vreau să rămân singulăăă! Tocmai am făcut un lucru foarte urât. Tocmai i-am spus copilului meu că dacă nu face cum zic eu, îl părăsesc. Că iubirea mea e condiționată. Că... Continue Reading →
Corola de minuni a lumii mele are blană încâlcită şi udă
Ninge în Marea Brexitanie. Adică, mă rog, în satul meu din Marea Brexitanie, că mai în nord sunt inundații. Câteva minute a nins molcom, cu fulgi mari şi leneşi, pufoşi ca o burtă de motan alb ce ți s-a aşternut în poală generos şi te hipnotizeză să-l mângâi ca să toarcă mosor după mosor cald... Continue Reading →
Când ai bunul simț să taci din gură
Hârtia igienică se ondulează vesel în aer, dă puțin din bucle ca o manelistă de-aia bună şi cade pe jos. De-acolo culege conştiincios nişte praf vintage, că nu l-am şters când era la modă, şi se ridică iar, neobosită. Hârtia igienică e comandată de mâinile Moştenitoarei care se scălâmbăie toată de efort. Ține sulul în... Continue Reading →
Eu pot!
- Hai, copilă, să te spăl! - Nu, mama, eu sunt mare deja, mă păl sigulă. - Bine. După 3 secunde, nu mă rabd: - Hai să-ți pun săpun în mână să te speli pe burtică. - Nu, mama, eu pot, fac eu, sunt fetiță mare. - Nu poți, uite ce mare e sticla, nu... Continue Reading →
Trei chestii pe care le-am învățat despre copii în ultimii trei ani
- Hai să faci pişu, te rog. Fuge în direcția opusă. Nervii mei fac un triplu tulup cvadruplu peste conul fumegând al unui vulcan activ. - Da' nu vine, mamaaa! Îmi explică serioasă, cu o față care exprimă un amestec de milă şi mirare față de ignoranța şi colosala mea lipsă de empatie față de... Continue Reading →
Ce fumează părinții (2)
Este în Anglia asta câte un parc la fiecare cinci cuiburi de cioară. Carevasăzică, multe parcuri. De obicei ele constau într-un câmp mare şi lat cu iarbă crudă şi tunsă foarte des şi foarte scurt. Câmpul foloseşte la plimbat căței. Şi nu, nu e plin de căcați, pentru că amenda e de o mie de... Continue Reading →